#Exponatul Lunii

Părțile principale ale aparatului cuprind carcasa, burduful, obiectivul și sistemul de vizare. Carcasa este alcătuită din două cadre de lemn de nuc lăcuit, unite printr-un burduf pliabil din material textil negru, care permite extensia necesară pentru focalizare. Pe panoul frontal se află obiectivul anastigmat Agfa, montat într-un obturator de tip Compur, produs de F. Deckel din München. Dispune de un vizor pliabil tip „brilliant" pentru orientare portret și peisaj. Utilizează plăci fotografice din sticlă acoperite cu un strat de emulsie fotografică, montate în casete de lemn de nuc, cu dimensiunea cadrului de 9x12 cm.
Modelul din lemn de nuc, considerat vârful de gamă „Agfa Isolar Luxus", a fost proiectat de fabrica A.H. Rietzschel din München, preluată de AGFA în 1925 și care a continuat producerea acestui tip de aparat sub numele propriu până la sfârșitul anilor `20 ai sec. XX.
Piesa a fost restaurată de Mihail Culașco, Secția Restaurare MNIM.
Scurt istoric al aparatului fotografic
Istoria aparatului de fotografiat numără 200 de ani, timp în care acesta a evoluat, de la camera obscură până la dispozitivul digital de astăzi. Momentele importante de-a lungul parcursului istoric includ: prima fotografie permanentă realizată în 1826 de fizicianul francez Joseph Nicéphore Niépce, folosind o cutie de lemn și o placă acoperită cu bitum de Iudeea; inventarea primului procedeu fotografic - dagherotipia - în anul 1839 de către francezul Louis Daguerre, care a marcat nașterea oficială a fotografiei; inventarea calotipiei, procedeu de realizare a fotografiei bazat pe principiul negativ/pozitiv, de către fizicianul și chimistul britanic Fox Talbot; inventarea plăcilor de colodiu umede de către englezul Frederick Scott Archer și a plăcilor fotografice de sticlă uscate de către britanicii Richard Leach Maddox și John Huds Bennet; introducerea filmului fotografic flexibil montat pe role și lansarea primului aparat Kodak de către inventatorul american George Eastman; lansarea primului aparat care folosea film de 35 mm de către compania germană „Leica"; lansarea primului aparat fotografic instant „Polaroid", inventat de americanul Edwin Land. În cele din urmă, începând cu 1975, acest drum a condus la revoluția fotografiei digitale. Fiecare pas succesiv a făcut ca aparatele fotografice să devină mai mici și mai rapide, îmbunătățind semnificativ calitatea imaginii.
Primul atelier fotografic a fost deschis la Chișinău în 1854 de către Eduard Glewski, iar înainte de Primul Război Mondial în Basarabia existau deja circa 100 de ateliere de fotografie.
Colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei cuprinde peste 30 de aparate fotografice, realizate în Austria; Germania, Franța, URSS, Japonia și China, datate cu sf. sec. XIX-anii 2000, între care aparate cu burduf pliabil, camere de tip BOX (cutie), aparate reflex cu un singur obiectiv (SLR) și cu două obiective (TLR), aparate digitale (DSLR).

Tur Virtual

#Exponatul Lunii

Septembrie 2023

Tunul de la Grinăuți-Moldova „Malul Roșu”

Artileria de foc în spațiul românesc este atestată din prima jumătate a secolului al XV-lea. Cele mai vechi piese de artilerie sunt bombardele din bronz și din fier descoperite în cetățile de la Giurgiu, Severin, Bârlad și Orheiul Vechi.

Tunul expus a fost descoperit în satul Grinăuți-Moldova, raionul Ocnița, datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Din punct de vedere tipologic, în spațiul central-est european, tunul de la Grinăuți-Moldova reprezintă o piesă de unicat.

Este o piesă de artilerie de tip mortieră cu țeavă scurtă, care se înscrie perfect în șirul bombardelor din Europa utilizate în a doua jumătate a secolului al XV-începutul secolului al XVI-lea.

Tunul era utilizat pentru lansarea unor proiectile (ghiulele) asupra inamicului aflat în spatele unor fortificații sau a unor obstacole naturale. Proiectilele erau încărcate prin gura țevii. Unghiul de tragere era de peste 45 grade, iar traiectoria proiectilului era curbă cu o rază de acțiune de până la 300-400 m. În Europa aceste tunuri erau denumite mortiere, iar în spațiul românesc erau desemnate prin cuvântul piuă, grație formei acestui obiect.

Tunul de la Grinăuți-Moldova a fost descoperit întâmplător în locația „Malul Roșu", aflată la distanța de 15 km spre sud-vest de câmpia Lipnicului unde Domnul Ștefan cel Mare în anul 1470 i-a învins pe tătari. Conform unei legende din s. Grinăuți-Moldova, în locația "Malul Roșu" ar fi avut loc o confruntare militară dintre moldoveni și tătari premergătoare bătăliei de la Lipnic.

Tunul de la Grinăuți-Moldova este lucrat din fontă prin metoda turnării. Țeava este prevăzută cu o singură gaură în partea din față, partea opusă fiind blocată de către fundul plat cu marginea evazată. Interiorul țevii reprezintă un canal relativ larg ușor îngustat spre fund. Încărcarea cu praf și cu ghiulele se făcea prin gura tunului. Lângă bază este prevăzută o gaură pentru fitilul de aprindere și detonare a prafului din interiorul tunului. Suprafața tunului este gofrată. Marginea gurii este îngroșată, ușor răsfrântă. În partea centrală a corpului tunului în ax sunt prevăzute două suporturi cilindrice cu diametrul 3,5 cm care serveau drept mânere pentru instalarea și manevrarea tunului pe un afet din lemn.

Lungimea tunului este de 30,0 cm, diametrul maxim al corpului - 17,8 cm, diametrul gurii la exterior - 19,4 cm, diametrul corpului la mijloc - 13,5 cm, diametrul bazei la exterior - 17,0 cm, calibrul tunului (diametrul gurii) este 12,8 cm, lungimea camerei interioare a tunului - 27,4 cm, greutatea tunului - 18,730 kg.

Tunul de la Grinăuți-Moldova a intrat în custodia Muzeului Național de Istorie a Moldovei prin grija profesorului de istorie din localitate Vlad Lvovsky.

Conservarea piesei de patrimoniu cultural a fost realizată de Valeriu Bubulici, iar reconstituirea afetului de către restauratorul Mihail Culașco